În conformitate cu preambulul Deciziei Colegiului de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (C.C.I.R."), aceste modificări survin ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod de Procedură Civilă.

Cadru legislativ

  • In Monitorul Oficial nr. 0184 din data de 2 Aprilie 2013 a fost publicată Decizia Colegiului de Conducere al C.C.I.R. din data de 6 Martie 2013 privind aprobarea normelor de organizare şi funcţionare şi a procedurilor Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Curtea") de pe lângă C.C.I.R..
  • Precizăm ca aceste două acte au fost modificate ultima dată în 23 ianuarie 2012, respectiv 16 ianuarie 2012.

Intrare în vigoare şi aplicabilitate

  • Atât Regulile de Procedură Arbitrală, cât şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Curţii sunt de imediată aplicare pentru orice litigiu arbitral a cărui cerere de arbitrare a fost înregistrată după data intrării lor în vigoare.
  • Regulile de Procedură Arbitrală şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare au intrat în vigoare la data de 6 martie 2013.

Modificări relevante ale Regulilor de Procedură Arbitrală

Noile Reguli de Procedură Arbitrală aduc următoarele modificări esenţiale, după cum urmează:

  • Codul de Procedură Civilă (CPC") se aplică în completarea Regulilor de Procedură Arbitrală doar în măsura în care acesta nu conţine prevederi contrarii (art. 3(2));
  • Se introduce precizarea expresă în sensul că persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate şi activităţi economice au dreptul să încheie convenţii arbitrale în afară de cazul în care actul lor de înfiinţare şi organizare ori legea prevăd altfel (art. 14);
  • Autoritatea de nominare a arbitrilor si supraarbitrilor este exercitată de un membru al Plenului Curţii de Arbitraj în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Arbitraj (art.17);
  • Fixarea termenului de arbitrare nu poate fi mai mic de 21 de zile (anterior, 30 zile) de la data expedierii citaţiilor către părţi (art.33(2));
  • Se elimină obligaţia informării de către părţi, până la prima zi de înfăţişare, a tribunalului arbitral cu privire la iniţierea unor măsuri asigurătorii sau provizorii în procedura prearbitrală (art.40);
  • Termenul de pronunţare a hotărârii arbitrale este de 6 luni (anterior, 5 luni) de la data constituirii tribunalului arbitral (art.42), în arbitrajul naţional, şi se poate prelungi cu maxim 3 luni (anterior, 2 luni). În arbitrajul internaţional este de 12 luni (anterior, 10 luni);
  • Se introduc noi motive de suspendare a termenului arbitrajului, şi anume pe durata judecării cererii de recuzare (art. 43, lit. a)) şi pe perioada de efectuare a expertizei în cauză (art. 43, lit. d)) şi se elimină suspendarea termenului pe timpul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate;
  • Se reglementează atacarea separată a încheierilor de şedinţă cu acţiune în anulare pentru motivele prevăzute în CPC şi încheierile de suspendare a cursului arbitrajului (art. 412, 413 CPC), cele prin care au fost luate măsuri asigurătorii sau provizorii, sau a fost respinsă cererea privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale;
  • Pronunţarea hotărârii arbitrale poate fi amânată cu maxim 21 de zile după încheierea dezbaterilor (anterior, 15 zile);
  • Cererea de îndreptare a erorilor materiale, cea de lămurire a dispozitivului şi de completare a hotărârii se formulează în termen de 10 zile (anterior, 15 zile) de la data comunicării sentinţei (art. 73 - 75);
  • Sentinţa arbitrală constituie titlu executoriu şi se execută întocmai ca o hotărâre judecătorească (anterior, numai după învestirea cu formulă executorie se putea executa întocmai ca şi o hotărâre judecătorească - art.79).

Numirea tribunalului arbitral

  • Este important de menţionat că procedura atipică de numire a tribunalului arbitral se păstrează în noile reguli de procedură arbitrală.
  • Conform regulilor de procedură numărul de arbitri se stabileşte de Autoritatea de nominare, care stabilește daca numeşte un arbitru unic, sau 3 arbitri, procedând ulterior la numirea acestora;
  • Astfel, sub imperiul noilor reguli de procedură arbitrală ale Curţii, implicarea părţilor în numirea tribunalului arbitral rămâne la fel de limitată.

Modificări relevante ale Regulamentului de Organizare si Funcţionare

  • O modificare relevantă o constituie reducerea mandatului autorităţii de nominare de la 7 ani la 5 ani (art.11(2) din Regulament).

The content of this article is intended to provide a general guide to the subject matter. Specialist advice should be sought about your specific circumstances.